La multi ani copiilor!

1 Iunie e Ziua Nostalgiei mult mai sigur decat Ziua Copilului. Cred ca sarbatorirea acestei zile se face prin a vorbi cu cativa prieteni si a rade cu acestia de lucrurile pe care obisnuiati sa le faceti ca si copii. Cate si mai cate am povestit azi cu prietenii mei: ne-am amintit cu drag de serbarile pe care le faceam in I-IV, chiar eram foarte amuzanti. Atunci ni se parea ca doamna noastra invatatoare reusea sa faca cele mai originale programe artistice si ca eram foarte speciali punand in scena scenetele produse de ea. Acum ni se pare ca incerca din greu sa ne faca de ras.

Imi amintesc ca am facut o sezatoare, eram toti imbracati in costume populare si fiecare si-a adus ceva de “lucru”. Era o tema traditional romaneasca din preajma sarbatorilor, am cantat colinde si in timp ce unii torceau, altii tricotau ziceam poezii pe rand. La sfarsitul clasei a IVa am fost clovni si urcat pe scena la zilele orasului nostru. Chiar credeam ca eram cei mai originali si foarte talentati si “smecheri” ( folosind limbajul de zi cu zi). Cred ca acea reprezentatie a noastra ca si clasa a fost cea amuzanta din toate pe care le-am dat, si au fost foarte multe.

Am ramas aceeasi din clasele I-IV pana la sfarsitul  clasei a VIIIa, ni s-au mai adaugat 3 colegi, dar in rest am pastrat formatia si nu imi vine sa cred ca suntem aceeasi vazand pozele de atunci si cele de acum. Sunt ,cu totii, cei mai buni prieteni pe care i-ar putea avea cineva si este minunat sa ne uitam inapoi la cum eram acum 5-6 ani.Mai este putin pana terminam ciclul gimnazial si stiu ca o sa imi fie extraordinar de dor de toti acesti “copii” minunati cu care am crescut.

La multi ani tuturor copiilor!

DSC02207DSC02139DSC03641.JPG

18403518_1436636076397462_4872169940532943979_n.jpg18424141_1436634903064246_1938779017980055200_n.jpg

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s